Pages

luni, 30 decembrie 2013

Frica ?



    De fiecare dată când  vreau să scriu, parcă mi se blochează gândurile, habar nu mai am de ceea ce îmi propusesem înainte să fiu doar eu, new document microsoft word şi tastatura.
    E greu să mă impresionez pe mine, e greu uneori să transmit paginii ce îmi place , dar aş vrea să pot să transmit măcar unui cititor ceea ce vreau să exprim. Dacă aş scrie o carte, măcar unul să o cumpere şi să ştie sigur că şi-o doreşte şi pe urmatoarea… celorlalţi o să le-o dăruiesc , poate o vor cumpăra pe următoarea.
    Ar fi impresionant dacă aş putea crea un univers al meu , doar prin scris, doar prin gândurile care le înşiruiesc cu sau fără semnele de punctuaţie riguroase. Gândurile mele din care să fac o lume în care intri de la primul rând şi ieşi o data cu ultimul punct, o lume în care frica de oamenii care zâmbesc cu dinţii albi şi cu buzele cărnoase de foc, oamenii care îţi strâng mâna cu voie bună şi te întreabă “ce faci?” fără să aştepte vreun răspuns, frică de nepăsare , să nu existe. O lume în care să nu exista frica ! Poate aşa ar dispărea întunericul ( ce provoacă cea mai multă frică). Dacă ar disparea…
    Hai, închide ochii ! Ce vezi ? Întuneric ? Odată cu el apar gândurile. Gândurile întunecate,  care o povoacă… provoacă frică. Frica de ce ? Nu ştiu ! Fiecare dintre noi are cusurul lui, fiecare are o conştiinţă care ne roade undeva înăuntru, pe unii începe să îi mănânce, să se transforme, să le transforme virtuţile în vicii, în temeri, uneori în tragedii...De ce ? De frică ! Cu sigurantă de frică!
    Hai, deschide-i ! Eşti fericit că e lumină ? Vezi lumina din ochii celor de lângă tine, celor care ţin să îţi spună că eşti important ? Îţi dispare puţin câte puţin din frică.
Încearcă să îţi laşi ochii să se închidă singuri în fiecare seară, iar uneori încearcă să îi închizi când se întâmplă să îţi greşească ...
    Universul fără frică şi fără întuneric ar fi divin, dar dacă dispare frica, iar întunericul rămâne, ar fi un dezastru al conştiinţei ,provocat de ispite şi de un nonconformism mârşav.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Spre nicăieri .


    Am alergat spre nicăieri cu gânduri nenumărate, multe îmbibate cu embrioni ai păcatului primordial. Nu stiu dacă îţi dai seama, dar toţi oameni, da’ toţi au tendinţa să nu respecte nimic din ce e interzis, unii nu se pot controla chiar dacă ştiu ca e greşit, alţii spun “lasă, şi alţii fac la fel”. Nu înţeleg de ce întotdeauna ne copiem unii pe alţii, de ce avem un “sindrom de indigo” ?
    Mă simt aşa de înjositor când contribui la păcat, când vad şi îmi dau seama ce fac şi parcă tresar la fel cum tresare un animal sălbatic cand il atingi prima dată, ma simt aşa de ispititor când cineva păcatuieste şi eu iau parte cu el, în loc să îl opresc, să fiu ce ar fi trebuit să fiu. Cât de trist şi de deprimant trebuie să fie când,de fapt, insişti asupra păcatului.
    Ştii, seara, toată lumea îşi adună gândurile de peste zi, se fac sinteze, calcule, planuri … dar ia zi de câte ori, când te-ai pus seara în pat şi te-ai gândit la ce ai făcut, ai simtit fiorul morţii? De câte ori ai simţit întunericul cu lumina aprinsă? De câte ori ai simţit răcoare prin oase având plapuma pe tine ? De câte ori ai ştiut că nu e bine  dar ai insistat asupra răului ? Vezi tu, de fapt, ăsta e infernul, să sii că e greşit , să stii că nu e bine şi că esti în declin, în cădere liberă şi în dizgraţiile divinităţii, dar tu tot greşeşti. Şi parcă simţi că îţi baţi joc de tot ce ai clădit prin fapte şi gânduri bune …

sâmbătă, 28 septembrie 2013

Strada

Deja simţeam în suflet simptomele de toamnă târzie, de frunze mucegăite aflate pe trotuarul neîngrijit din faţa acelei case părăsite undeva pe o străduţă, acea străduţă care mai dăinuieşte, care mai aminteşte de trecutul tumultos, cu urmele de noroi lăsate pe bordurile învechite si fărâmiţate de atâţia ani, cu acele porţi şi garduri lăsate în paragină şi cu acele acoperişuri ale caselor stând să se dărâme în curţile date uitării. Străduţa aia care tinde să dispară în adâncul inimi, fiind acoperită de noile gânduri şi sentimente înăbuşitoare de fericire şi veselie. Străduţa care ne aminteşte uneori că undeva în adâncuri avem sau am avut fiecare câte o ispită, nişte frunze mucegăite, necurăţate, uitate, din anii de mult trecuţi, câteva mârşăvii făcute cu gândul îceţoşat şi privirea în întuneric şi care ne face să ne dăm seama că fiecare am avut o parte întunecată cândva, fiecare am fost măcar o data plini de noroi pe pantofi, ca mai apoi să ne ştergem de bordurile acestei străduţe şi încercând să nu mai călcăm pe acolo, fiind înconjuraţi de conştiinţă, maturitate şi  de raţiunea mai multă sau mai puţină a unora dintre noi.
După atâta timp străduţa pare a fi mai luminată de către cei noi veniţi, de cei care încearcă să dea o culoare prin noile construcţii şi prin entuziasmul  unei noi locaţii, unui nou cămin. Străduţa începe să dispară în negura în care o să dsipărem cu toţii cândva, în negura timpului, va rămâne doar o amintire care va bântui prin suflet până atunci când, poate, va fi înlocuită cu altă străduţă, altă poveste, a altei inimi revenite la viaţă simţind mirosul primăverii în septembrie.


miercuri, 18 septembrie 2013

Iar în ultimul rând...



… iar în ultimul rând, dacă o s-o întâlneşti şi ai să iţi dai seama că e aceea care te face să uiţi de neajunsurile astea mărunte la care ne tot gândim, care te poate convinge că un lucru e atât de drăguţ cum spunea ea; aceea care te face să râzi ca un bezmetic singur prin casă; dacă îţi dai seama că e acea fată care odată ce te-a cunoscut a început să semene cu tine şi tu cu ea; aceea care aleargă spre tine şi te strânge în braţe cât poate ea şi parcă tot ai mai vrea să te strângă; acea fată care te trage sub un pom să te ferească de ploaie; acea fată care râde cât o ţin plămânii chiar dacă sunteţi într-un supermarket; aceea care te face să crezi ca arăţi aşa cum spune ea, adică exact cum eşti, dar nu ştiai tu; acea fată timidă care nu îţi spune ca nu te-ai mai bărbierit de mult, pentru ca ea ştie ca tu ştii asta deja; aceea care nu iţi cere sa faci nimic, doar să o scuzi că nu poate ieşi afară pentru că plouă; acea fată care te-ar privi ore în şir, dar nu o face pentu că deja o priveşti tu; acea fată care te face să visezi cu ochii deschişi şi care te face să crezi că acele lucruri pe care le considerai uneori defecte, acum le consideri atuuri; acea fată care te plesneşte dacă spui o glumă cam fără perdea, dar în acelaşi timp râde în hohote; acea fată care se strâmba la tine în loc să te sărute şi te sărută în loc să se strâmbe; acea fată căreia îi duci doru’ după 5 minute de când v-aţi văzut ultima oară; acea fată din cauza căreia te ustură ochii la 2 noaptea şi ameţeşti de foame, dar tot nu închizi telefonu’ … dacă e acea fată e posibil să te îndrăgosteşti de ea.

sâmbătă, 10 august 2013

Mâine.



Ce-i mâine ?  E urmatoarea zi după azi, o zi pe care o aștept la fel  cum așteptam prima întâlnire, la fel cum așteptam celelalte înâlniri și la fel cum o să aștept toate înâlnirile cu tine. La fel de nerăbdător, de fiecare dată, să te văd, să-mi zâmbești, să te privesc, să mă privești, să confecționăm o clepsidră plină de zâmbete și de râsete, de îmbrățișări și cuvinte minunate spuse la momentul potrivit, iar când întoarcem clepsidra, toate se repeta la fel, același sentiment în fiecare zi, aceeași imbrațișare puterică, aceeași mână delicată care mă cuprinde, aceleași buze roșietice care imi soptesc ... apoi aceeași nerabdare pentru următoarea zi.

duminică, 30 iunie 2013

Ce facem de fapt ?

Cum ar fi să privim numai înainte ? Ar fi aşa simplu, să nu credem în "sincerităţile" aruncate doar de farmecul momentului sau în joacă de către unii din jurul nostru, să ne doara la basckeţi de ce se întâmpla in jur.
Însa noi nu putem privi doar in faţă. Suntem creaţi în aşa fel încât să privim în jurul nostru pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie; pentru a fi mai milostivi; pentru a da, celor ce nu au, din surplusul nostru. Însă noi ce facem ? Ne uităm în jurul nostru şi ocărâm şi batjocorim pe cei mai slabi ca noi, îi judecăm aspru pe cei de speţa noastră, iar pe cei ce sunt mai sus îi invidem nespus (nu mai zic de altele, nu ar avea rost), apoi când ajungem la +60 de ani, ne apucă mersu' pe la biserici, milostivenia şi multe  lucruri asemănătoare. Dar după ce trăim o viaţă de mârşăvii de tot felu' nu ar fi corect sa fim iertaţi în ultima clipă, însă de cele mai multe ori suntem prea limitaţi să înţelegem că avem un Dumnezeu mare, bun şi iubitor.

duminică, 26 mai 2013

Ce-şi doresc femeile ?


      Toţi bărbaţii s-au întrebat, se întreabă şi o să se întrebe: “ce-şi doresc femeile, băi frate !”. Într-un moment, printre miile de gânduri şi întrebări, am întrebat şi eu “Doamne, ce-şi doresc femeile” (asta pe la vreo 13 ani ). Bineînteles că dupa ani de investigaţii nu am reusit să aflu, dar unele concluzii sunt clare.
      Totul se rezumă la faptul că fiecare femeie are un tablou al bărbatului “perfect, nemaipomenit, fatal, ideal, desăvârsit şi alte sinonime”. Ca exemplu pentru principalele calităţi ar putea fi: amuzant, educat, deosebit de atrăgător, să facă cine ştie ce în pat, să fie drăguţ, să nu se uite la meciuri, să aibă un corp perfect, poate să îi placă moda, să gătească etc, etc. Astea aşa doar ca şi caracter sau înfăţişare, dar pe lângă toate acestea, principala “calitate” e să aibă bani, frate. Aş putea spune că se poate şi fără celelalte, dar să aiba bani. Uite, asta nu înţeleg eu! De unde “educaţia” asta ? Cred că taţii le învaţă “fata lu’ tata, ascultă-mă bine ce îţi spun io: bla bla bla … şi să aibă bani !” sau habat n-am (există şi excepţii ).
      Pe de altă parte cred că este de înţeles această necesitate a femeilor. De fapt ele nu vor bani sau alte lucruri materiale, nici sentimente nemaipomenite sau flori în fiecare zi. Ele vor totul ! Cine ştie, unele poate chiar merită …

vineri, 5 aprilie 2013

Ce e frumuseţea cu adevărat ?

    Ce e frumuseţea cu adevărat ? Această întrebare i-a măcinat pe mulţi de-a lungul istoriei şi încă ne macină şi pe noi, bineînţeles că nu se ştie într-adevăr, asta pentru că frumuseţea adevarată e diferită pentru fiecare dintre noi.
    Dacă nu avem un corp perfect nu înseamnă că suntem mai puţin frumoşi sau dacă femeile nu se machiază cu n straturi de fond de ten şi pudră, pe faţă ( înainte să meargă la chioşcul din colş să ia pâine ), nu denotă că sunt urâte. Mulţi confundă îngrijirea şi igiena corpului cu frumuseţea; bineînţeles că acestea duc la frumuseţe prin sănătatea pe care o întreţin, de aceea sunt necesare fiecăruia.
    Frumuseăea se vede în gesturile noastre , în naturaleţea pe care o exprimăm , în strălucirea ochilor şi în zâmbetul drăguţ sau mai puţin drăguţ. Frumuseţea nu înseamnă perfecţiune, frumuseţea înseamnă simetrie, înseamnă o concordanţă între trup şi suflet. Un suflet plin de vicii, dependeţe şi mârşăvii nu cred că se află într-un trup deosebit de frumos.
    Fiecare vede frumuseţea prin alţi ochi, fiecare dintre noi vede cu alţi ochi si simte cu o altă inimă ceea ce e frumos prin bucuria care ne este dată .
    Nu cred că ar trebui căutată o perfecţiune a trupului şi a gesturilor pentru a reda frumuseţea, ci doar să lăsăm naturaleţea şi rafinamentul să se exteriorizeze, căci există persoane care o să ne privească la fel ca pe un ideal al frumuseţii, chiar dacă defectele sunt prezente.

marți, 26 martie 2013

Curiozitate.


Curiozitatea-mi scormoneşte intelectul,
Stârneşte-n mine un firesc ce distruge raţionamentul.
Obligat să fac paşi greşiţi dau cu stângu-n dreptu'.
Curiozitatea asta şi firescul
Mă fac să fiu ceva ecvestru,
Uneori un cal de curse pe care pui pariul,
Alteori unul masiv ce muşcă vizitiul.
Curiozitatea aruncă-n mine cu săgeţi de spaimă,
Mă face s-am impresia că toţi au câte-o taina.
Nu e o impresie, fiecare are una,
Dar e rău când dai de oameni la care taina e minciuna.
Ca un vultur pleşuv
Ce dă cu ciocul lui de calciu
Într-un pui rănit de gnu,
Aşa mă simt când a mea curiozitate
Le ciupeşte tuturor din intimitate.
Curios îmi pun întrebări
Fără să aştept  răspunsuri,
Viaţa-i plină de răbdări,
Noi doar să-i menţinem cursul, ca un râu unui peşte,
Dar îl prinde ursul cu dinţi puternici ca un cleşte.
Răspunsurile-s prada noastră
Noi suntem doar vânători
Şi ţintim direct în coastă
C-o mulţime de-ntrebări.
Curiozitatea ne-a facut haini când n-aveam taine
Şi-am găsit păcatul într-un pom când n-aveam haine.

miercuri, 13 martie 2013

Gândire obiectivă.


Merge-agale-n lungul străzii
Parc-o ştiu, dar nu întârzii
Să mă gândesc de unde-apare
O-asemenea făptură rară.
O privesc şi-n ochi îmi sare
A pielii perfectă culoare,
A ochilor e neajunsă,
Ochii mei ţintă la fustă.
Are ochelari de soare, brăţări, rujuri şi cercei,
Aş vrea nespus să-mi găsesc un loc în sufletul ei
De zeiţă,amatoare de senzaţii, satisfacţii,
Mall-uri, haine, operaţii
Şi mai ştiu eu ce vacanţe
Care-ţi taie din speranţe.

luni, 4 martie 2013

O dorinţă


Chiar dacă tu nu vezi,
Am zile când mă stresez
Pentru tine, pentru voi,
Pentru mine, pentru noi.
Chiar de m-ai văzut c-am râs,
Au fost zile când am plâns
Alături de al meu suflet,
Dar puteam să scot un zâmbet.
Şi am devenit stabil,
Nu mai pun suflet tot,
Încetez să fiu copil,
Dar nu vreau să fiu robot.
Vreau să fiu puţin mai bun
Decât Valdemort
Şi s-ajung să pot să pun
Multe lumânari pe tort
Fiului meu şi ficei mele,
Să nu aibă zile grele
Şi să fie-aşa frumoşi ca şi mama lor,
Sper să gasesc o soţie de care să-mi fie dor
Chiar dacă sunt lângă ea da'am privirea-n altă parte
Şi să nu fie nevoie să ne vorbim de departe
Ca Ms. M cu Bond, zero-zero-şapte.
O familie perfectă ar fi ceva de vis,
Pentru asta sunt în stare de orice compromis.
Şi sper că se potriveşte,
Să am grijă ce-mi doresc, că se-ndeplineşte.

vineri, 22 februarie 2013

În căutarea fericirii

În căutarea fericirii de multe ori ne întâlnim cu păcatul, asta pentru că nu ştim ce e fericirea cu adevarat, nu ştim să vedem dincolo de perdeaua rutinei de zi cu zi şi să facem o clipă de fericire chiar şi din cele mai mărunte lucruri, la fel cum fac copiii ( dar voi ce spuneţi acum?! "noi nu suntem copii, suntem oameni maturi" aha, bineînţeles ). Unii ar spune  " ce contează atâta timp cât trăieşti clipa şi e bine" !?! Da! Dar nu ai avut nici o dată remuşcări pentru faptele pe care le-ai făcut atunci când erai "fericit" ?! Oare cei din jurul tău erau fericiţi ? Asta e fericirea pe care o vrem noi ? Sigur ...că NU.  Fericirea e atunci când iţi creşte inima văzând că ceilalţi sunt bucuroşi din cauza ta sau prezenţei  tale;  fericirea e atunci când eşti  în familie sau cu prietenii şi spui povesti din viată, fără reţineri, zâmbind şi nepăsându-ţi dacă vor râde sau te vor judeca. Fericit eşti dacă din orice lucru care ţi se întâmplă poţi să scoţi în evidenţă aspectul favorabil sau amuzant. Fericit eşti dacă cineva iţi spune adevărul  în faţă cu bune, cu rele, făcându-te să înveţi mai multe despre tine. Fericirea o descoperim în orice vietate, scufundându-ne în starea ei de viaţă, văzând cât de grandioasă este aceasta lume şi unică, de altfel. Fericiţi suntem atunci când ducem o faptă până la capăt fără furtişaguri şi mârşăvii.
 Fericirea e în sufletul nostru, nu pe trup, de altfel în suflet sunt şi adevaratele cicatrici, nu cele de pe trup cauzate de căzăturile cu bicicleta sau de tăieturi când curăţam cartofi; adevăratele cicatrici sunt facute de oameni, asta nu la fotbal dând la picioare, ci prin cuvinte de ocară şi fapte absurde. Dar fericit devii dacă atunci când eşti faţă în faţă cu această persoană ii zâmbeşti şi încă o poţi îmbrăţişa.
Aceasta e fericirea, un cumul de întâmplări care ne dau încredere cu un iz de optimism , făcându-ne sa uitam de problemele cotidiene, fără orgoliu, fără ură şi impresii deplasate. Dar odată ce căutăm fericirea şi o găsim , dar nu pe cea reală, ne dăm  seama că avem şi conştiinţă, care o să ne mustre necondiţionat. Însă dacă o să  găsim adevărata fericire, nu are ce constiintă să ne mustre, nu are cine să ne certe.
Nu mai caut fericirea dus de val, pentru ca nu o să o găsesc pe cea adevărată ci pe cea artificială, care o să vina des şi "o sa trăiesc clipa". O sa caut fericirea dus de gândul raţiunii,  o să vină mai greu, dar poate o sa fie o fericire veşnică.

sâmbătă, 9 februarie 2013

Azi am mulţumit.

Mulţumesc celor care mă urăsc aşa de mult,
Mulţumesc celor care m-au luat de fraier în trecut,
Mulţumesc celor care mă iubesc şi au speranţa
C-o să rămân alături de ei toata viaţa.
Mulţumesc celor care m-au iubit , dar mă urăsc
Şi celor care m-au urât, dar mă iubesc.
Mulţumesc celor care m-au îndrumat să procedez corect,
Mi-au arătat ce-i bun, rău, frumos şi înţelept.
Mulţumesc lui Dumnezeu că va adus în calea mea
Şi că vă veghează pe toţi prin rugăciunea grea.
Mulţumesc celor care mă cred un deplasat, nebun,
Chiar dacă explic pe litere, ei tot nu înţeleg ce spun.
Mulţumesc celor care au fost cu min' de când eram mititel
Şi-o să fie tot cu mine, chiar dacă o să rămân chel.
Mulţumesc c-aveţi răbdare de ani mulţi
Şi credeţi din inimă c-o să ne vedem cărunţi.
Mulţumesc celor ce dădeau din spate la picioare,
Celor care intrau cu talpa în alunecare,
Celor care trăgeau încet dacă eram portar,
Celor care au trecut cu vederea dacă am fost măgar,
Celor care m-au iertat că i-am bătut de-atâtea ori,
Acum sunt toţi mari, dar ştiu că le dau fiori.
Mulţumesc celor care râdeau cu mine cel mai mult,
Şi celor care râdeau de mine şi n-am ştiut.
Mulţumesc celor care m-au certat,
Dar de fapt m-au învăţat.
Mulţumesc celor care m-au cărat în spate când mi-a fost mai greu,
Celor care mă ţineau în braţe atunci când plângeam mereu.
Mulţumesc celor ce v-aţi pus încrederea la a mea poartă,
Am lăsat-o să intre, n-o s-o scap chiar dacă-s tras pe roată.
Mulţumesc celor ce mă luau de mână şi mă ţineau să nu mă piardă,
Nu mi-au spus, dar ştiu că sunt cu ei, acolo, într-o inimă caldă.
Nu vă speriaţi, nu sunt supărat pe viaţă,
Dar mă simt aşa de prost, că nu v-am spus în faţă !

vineri, 8 februarie 2013

N-am timp.



N-am timp de mine,
N-am timp de voi ,
N-am timp de nimeni
N-am timp, n-am foi.
N-am timp să stau ,
N-am timp să plec ,
Să rad, să beau,
Mănânc, petrec.
Nu mai am timp,
Nu mai am aer,
El îmi dă bliţuri,
Eu îl iau de fraier.
Nu mai am timp
Să merg prin ploi,
Să stau zâmbind,
Să fim doar noi.
Nu am timp să-nghit în sec,
Să cred că-s prost,
Sau că-s deştept;
Îl văd din timp
Şi trece iar,
Îl văd pe Timp,
E un fugar,
E şarlatan şi îmi dă plasă,
El e un ninja ,
Iar eu ţestoasă .

joi, 31 ianuarie 2013

Genuri de oameni - partea întâi.



Această temă, mi-a fost dată ca sugestie de bunul prieten Bogdi Totoi, dar sunt sigur că nu asta se aştepta să scriu .

Necontrolabili:

Sunt făcut în aşa fel încât, involuntar , observ lucruri . Din păcate observ oameni care, am impresia, că nu se pot controla, din diferite cauze ( retard , needucaţie, durere în cot, etc).
Nu demult, mă aflam în sala de lectură (venea agale un examen), când în faţa mea unu’, malac , blaşoi , căuta disperat după ceva; dar unde căuta ? în nas, frate ! băă eşti nebuun ?! Sala plină de oameni ,ăla fora în nas.  Până la urmă găsi rezultatul muncii istovitoare , o lipitoare, o diahnie, un extratersetru din Ben10 , biologic- citoplasma celulelor mucoasei nazale, iar mai pe şleau un muc imens (trebuia să o scriu ) , deja eram mai alb ca salvarea (aia portocalie ). Omu’ ăsta era mutant ,frate ! Nici măcar nu priveşte la ce ieşise din el şi dă cu deştu’ pe masă . Bhăai, eşti nebuun …şi să fie sigur , mai dă puţin şi pe bluza (bluza care avea semnu’ Armani , bineînteles).
Din aceasta categorie fac parte şi oamenii care (se) dau (în) vânturi, pîrţuri, gaze în locuri pline de oameni, fără stres .Cam acum un an, eram în incinta unui mall şi înâmplător văd o pereche de îndrăgostiţi trecuţi de-amiaz, iar apoi aud ceva ca un crivăţ, ca un vânt , urmând un schimb de replici: ea:” Da’ ce faci dragă, da’ chiar aşaa ?!” ; el: “Ce-ai dragă, vrei să mă doară burta ?!“. Bai, nu se poate, să mă copleşască isteria , nu alta.

“Simandicoşii” :

Ai văzut vreodată pe cineva, de sex opus, venind spre tine, abea aşteptai să se apropie, să ii bagi o privire, un zâmbet subtil, iar când a fost aproape i-ai simţit parfumul care era în tandem cu TRANSPIRAŢIA ?!?! Da ! Ai păţit şi tu !  Nu înţeleg, e greu să te speli ?!? Pe deasupra că nu se spală, se mai dau şi cu un tub de şprei odată , dinăla de la care te ustură nasu’ şi îţi lăcrimează ochii . Avantajul e că de la distanţă nu se simte. Sfatul meu e “ nu te mai da cu parfum/ foloseşte doar săpun !“. De obicei, “simandicoşii” ăştia au o gamă largă de îmbrăcăminte, dar culori nu foarte variate, cât mai ţipatoare, aprinse , nuanţe de la roz la roz deschis ( fetelor, nu ştiu exact denumirea tuturor nuanţelor) sau de la verde deschis la verde extraordinar de deschis, asortându-se cu o culoare căcănie a pielii (că doar se merge la solar de 4 ori pe săptămână).  

Va urma ...

vineri, 25 ianuarie 2013

Orientarea.


... Şi stau înins, sunt făcut praf,
Numai bun de tras în cap, pe nas.
Am săgeţi in minte, 'n mine, 'n staff,
Tocmai m-am bătut cu Legolas.
Am speranţa că-s MacLeod,
Da' n-am katana.
Vine la mine, mă ridică,
Îmi da apă cu cana.
Îmi ţine mâna la ochi,
Beznă, poate era Obama,
Dar stai, că îmi descoperise ochii,
Avea o voce cam ciudata, nu era Rocky;
Avea un corp strălucitor ca de zeiţă,
Un zâmbet cam nimicitor, era fetiţă,
Era un fel de ursitoare.
Mi-a spus c-am un trecut apus
Şi un viitor cam mare
Pentru un puşti aşa-ngânfat
Şi că nu-s în stare.
Dar i-am dat un sfat :
"Hai, pune-mă la-ncercare !"
"Bine, pentru început, uite, îţi dau o fată"
N-am avut grijă de ea, mi-a mai dat o dată.
Nu era la infinit
Ursitoarea m-a minţit !
Stau, din nou, întins,
Poţi să ma faci liniuţe.
Pe când sa fiu tras de un ins,
Mâna la ochi pătrunse.
Şi-mi spuse :
"Nu mai fii tu arogant,
Încearcă să-ţi faci treaba,
Ridică-ţi ochii din pământ
Şi alungă răul, teama,
Temându-te să fii infrant ."
M-am schimbat, am aripi,
Sunt fluture, Sunt vultur,
Sunt Verne, vreau sa-nconjor Pământul !
Şi mi-am făcut amici destui,
Unii serioşi, alţii hai-hui ;
Unii sunt vulpi, alţii sunt lei ;
Unii sunt lacăt, alţii chei.
Şi-am cunoscut nişte iubiri,
Lungi, mari, scurte , amintiri.
Acum am gândiri profunde,
Încerc, dar nu le pot ascunde
Si nu încerc sa fiu un Blaga, Creangă,
Eminescu, Eliade, Maiorescu ;
Încerc sa fiu un x-ulescu, care trece bine testu' .
Nu visez un Gates, Ortega !
Vreau, doar, să nu fiu un praf, un stas,
Să mă vrei, din nou, în cap , în nas !

joi, 24 ianuarie 2013

Mă pierd ...

Mă pierd  în noapte,
Mă pierd în zi ,
Mă pierd în şoapte ,
Mă pierd când vi
Pierdut în somn,
Da' îmi revin.
Revin la tine,
Revin la noi,
Revin la cer
Trecând prin nori,
Căci mă omori
Privindu-mă adeseori.
Mă pierd în vis,
Mă pierd tăcut ,
Mă pierd adânc în aşternut,
Dar îmi revin căci te-am găsit,
Mă pierd din nou, căci m-ai privit,
Mi-am revenit când ai clipit.
Şi îmi revin să-ţi dau de ştire:
De te privesc îţi pierzi din fire.

duminică, 13 ianuarie 2013

Sugestia.

Azi am fost idiot , pentru că mi-a venit o idee (cea mai proasta glumă, nu ştiam cum să încep ) . Ideea e că m-am gândit ce ar vrea unii din semenii mei să scriu. Şi le-am scris: ştii, am întrebat mai mulţi apropiaţi despre ce ar vrea să scriu o postare pe blog... acum te întreb pe tine . Aşa că dacă ajuţi pe alţii, te ajută şi alţii pe tine (sau nu), unii au zis că nu se pricep, alţii nu au răspuns, iar câţiva mi-au scris ce e în sondajul de mai jos. Dacă citiţi ,vă rog,  VOTAŢI !

miercuri, 9 ianuarie 2013

Cum să nu greşeşti .



Nu munci;
Nu vorbi;
Nu încerca să ajuţi;
Nu încerca să faci ceva mai bun;
Nu încerca să faci ceva diferit faţă de alţii;
Nu încerca să faci ce nu ai mai făcut;
Nu încerca să-i iubeşti pe cei din jur;
Nu te îndrăgosti;
Nu-ţi fă prieteni ;
Nu ieşi din rutina monotonă de zi cu zi !
      Toate acestea pentru a nu greşi şi pentru a avea o viaţă de ratat (să nu zic rahat). Pentru că cine NU încearcă să facă ceva, nu are cum să greşască. De aceea pornind de la premisa “ Greşala are iertare “ sau “ Şi cel cu judecată, greşeşte câteodată “ , parcă prinzi curaj să încerci ceva a face. Dar dacă greşeşti, cei din jur nu trec cu vederea, iar cei ce primesc a doua sansă ( asta destul de rar), au idioata tendinţă de a se clasa sub aşteptări.
      Din păcate mă aflu printre cei care o dau în bară destul de des, asta poate pentru că am un “curaj de curcă beată” si dau carţile pe faţă în cele mai proaste momente. Dar cum nu am primit o a doua şansă nicidecum, “ nu o să scutur pomul să pice roadele coapte, ci le las să cadă singure” .

marți, 1 ianuarie 2013

Confesiune I

Simt că pierd din inspiraţie,
Din gânduri şi din creaţie.
În schimb, iese spiritul
Dintr-un Gobi nesfârşit,
Pentru-a căuta iubirea
Celui care l-a menit.
Simt că intru în clişeul
Oamenilor ocupaţi,
Care-aflându-se-n rutină
Uita de părinţi si fraţi.
Simt că totu' mi-e-npotrivă
Şi am multe slăbiciuni,
Aş putea face o stivă
De ganduri si convesiuni.
Vreau să scap de pribegia
Grşelilor infinite
Şi să termin cu regia
Unor fapte prăbuşite
În supunerea nedreapă
De păcate şi ispite.
Şi aş vrea sa ies din cercul
În care mă tot învârt,
Aş dori să fac un lucru :
Să o iau de la-nceput !
Cu aceeaşi oameni care
M-au făcut să nu îi uit.
Şi s-alung pe cei ce speră,
Că ura-mi e efemeră !