De fiecare dată când
vreau să scriu, parcă mi se blochează gândurile, habar nu mai am de ceea
ce îmi propusesem înainte să fiu doar eu, new document microsoft word şi
tastatura.
E greu să mă impresionez pe mine, e greu uneori să transmit
paginii ce îmi place , dar aş vrea să pot să transmit măcar unui cititor ceea
ce vreau să exprim. Dacă aş scrie o carte, măcar unul să o cumpere şi să ştie
sigur că şi-o doreşte şi pe urmatoarea… celorlalţi o să le-o dăruiesc , poate o
vor cumpăra pe următoarea.
Ar fi impresionant dacă aş putea crea un univers al meu ,
doar prin scris, doar prin gândurile care le înşiruiesc cu sau fără semnele de
punctuaţie riguroase. Gândurile mele din care să fac o lume în care intri de la
primul rând şi ieşi o data cu ultimul punct, o lume în care frica de oamenii
care zâmbesc cu dinţii albi şi cu buzele cărnoase de foc, oamenii care îţi
strâng mâna cu voie bună şi te întreabă “ce faci?” fără să aştepte vreun
răspuns, frică de nepăsare , să nu existe. O lume în care să nu exista frica !
Poate aşa ar dispărea întunericul ( ce provoacă cea mai multă frică). Dacă ar
disparea…
Hai, închide ochii ! Ce vezi ? Întuneric ? Odată cu el apar
gândurile. Gândurile întunecate, care o
povoacă… provoacă frică. Frica de ce ? Nu ştiu ! Fiecare dintre noi are cusurul
lui, fiecare are o conştiinţă care ne roade undeva înăuntru, pe unii începe să
îi mănânce, să se transforme, să le transforme virtuţile în vicii, în temeri,
uneori în tragedii...De ce ? De frică ! Cu sigurantă de frică!
Hai, deschide-i ! Eşti fericit că e lumină ? Vezi lumina din
ochii celor de lângă tine, celor care ţin să îţi spună că eşti important ? Îţi
dispare puţin câte puţin din frică.
Încearcă să îţi laşi ochii să se închidă singuri în fiecare
seară, iar uneori încearcă să îi închizi când se întâmplă să îţi greşească ...
Universul fără frică şi fără întuneric ar fi divin, dar dacă
dispare frica, iar întunericul rămâne, ar fi un dezastru al conştiinţei
,provocat de ispite şi de un nonconformism mârşav.