Pages

duminică, 6 aprilie 2014

Dimineţi de duminică

     Nu de puţine ori, când sunt acasa şi mă trezesc duminica dimineaţa, uitându-mă pe fereastră privind pădurea înverzită, privind pomii din grădină înfloriţi stiind că e primăvară, un nou început, iar cu paşi repezi mă grăbesc spre mirosul de mâncare proaspată, miros de cozonac, care altundeva nu îl mai găsesc, doar acasă. Apoi, trăgând aer în piept, fără să îmi dau seama că am aproape 23 de ani, mă simţeam fără bărbă, fără oase mari şi lungi, parcă îmi intră părul în ochi, deşi bretonul meu se duce de la an la an spre creştetul capului, simţeam că atunci când o să zic ceva o să am vocea piţigăiată (ca pe vremea când răspundeam la telefon şi era vreun coleg de al tatălui meu, îmi spunea “săru’ mâna, pe Simion îl caut” sau “soţul e acasă ?” ), simţeam că tocurile uşilor nu sunt o problemă pentru înălţimea mea… copil tăcut, timid şi firav, copilul care privea fiecare mişare al fiecărui om, analiza şi punea întrebări până la epuizarea celui care răspundea, iar ultimul răspuns era “pentru că aşa a făcut Dumnezeu !” . 
      … nu ştiu, dar în fiecare primăvară, de fiecare dată simt la fel, celelalte anotimpuri sunt diferite, au fost diferite în fiecare perioadă a vieţii mele, aşteptam de fiecare dată altceva, dar primăvara a fost de fiecare dată la fel, de fiecare dată acelaşi sentiment, sentimentul înnoirii, văznâd că tot este nou, totul este verde şi curat, iar în tot verdele ăsta câte o pată de culoare dată de petalele florilor. Acelaşi sentiement de fiecare dată: trebuie să fiu curat. 
     Sentimentul ăsta al copilăriei, îl am de fiecare dată când trec prin locurile unde doar când eram copil le frecventam, rămase intacte, doar poate arbori rupţi de vânt, dându-mi seama că şi atunci, dar şi acum, doar eu treceam pe acolo. Nu ştiu cum a fost copilăria altora, dar a noastră, a mea şi a prietenilor mei, a fost perfectă, sunt mulţumit că nu am avut la ce să îmi pierd timpul în casă ( aveam un joc pe televizor”terminator” pe care mă jucam prin clasele 1-4, dacă ploua sau eram răcit), mă bucur că aveam o minge portocalie, că aveam o bicicletă verde “pegas”. Sunt cel mai mulţumit că am avut şi am o familie care mi-a oferit şi îmi oferă tot ce aveam şi am nevoie.
      Lăsând aerul să iasă din piept păşesc în bucătărie, cu ochii roşii aproape lăcrimând, dar voios că am mai trăit o clipă inocenţa copilăriei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu